Deoarece bicicletele de munte și bicicletele de șosea au utilizări și designuri diferite, șeile celor două pot fi văzute ca având forme diferite: șeile bicicletelor de șosea sunt mai înguste, mai subțiri și mai lungi decât cele ale bicicletelor de munte.

Postura de mers pe o bicicletă de șosea extinde cât mai mult posibil cursa femuralului mare, a cvadricepsului și a gastrocnemianului, prin coborârea părții superioare a corpului, ceea ce face ca coapsele să fie mai verticale. Dacă șaua este prea lată, va freca partea interioară a rădăcinii coapsei.

Poziția de mers pe o bicicletă de munte este mai dreaptă decât pe o bicicletă de șosea, așa că faptul că este puțin mai lată nu împiedică în mod special mișcarea picioarelor. De asemenea, bicicletele de munte sunt mai puțin potrivite pentru condițiile de drum decât bicicletele de șosea, iar o șa mai lată va crește confortul.

Postura de mers a unei biciclete de șosea determină faptul că puterea distribuită către brațe este mai mare decât cea a unei biciclete de munte, iar bicicleta de șosea este și mai ușoară, astfel încât șaua este mai subțire decât cea a unei biciclete de munte.

Cât despre motivul pentru care vârful unei șei de bicicletă de șosea este mai lung decât cel al unei biciclete de munte, acesta se datorează faptului că piciorul interior este ridicat la viraj, iar piciorul exterior este fix pe pedală. În acest fel, forța principală a bicicletei este rezistată de contactul dintre partea interioară a piciorului exterior și șa, iar brațele pot controla cu ușurință și atenție detaliile direcției, facilitând și sigurând virajele. Poate fi periculos dacă bicicleta de șosea nu își găsește un loc unde să se sprijine sau se sprijină într-o poziție greșită atunci când se îndreaptă spre viraje.