Tenisul de masă (în engleză: ping-pong), cunoscut și sub numele de biliard în Taiwan (adică „tenis de masă” (pe scurt: tennis de masă), colocvial în cantoneză ping-pong wave, este un joc jucat de două sau mai multe persoane. În multe părți ale lumii, patru jucători lovesc o minge ușoară înainte și înapoi pe o masă cu o rachetă mică (adică o bâtă de ping-pong) sau lovesc o minge de tenis de masă cu o bâtă de ping-pong. Mesele de fileu concurează una împotriva celeilalte. Se poate juca la simplu sau la dublu, ambele părți lovindu-se reciproc până când una nu mai poate returna mingea, iar cealaltă înscrie ușor. Sporturile cu rachetă includ tenisul de masă, badmintonul și tenisul.

Sportul își are originea în Anglia victoriană ca un joc de salon după cină pentru clasa superioară[4][5]. Cunoscut inițial sub numele de „tenis de masă”, este acum cunoscut și sub numele de „tenis de sală” (tenis de sală). Tenisul de masă a înflorit în Europa și Asia la începutul secolului al XX-lea. Turneul Internațional de Tenis de Masă Invitațional a avut loc la Berlin, Germania, în 1926, iar Federația Internațională de Tenis de Masă a fost formată în același timp. Primele Campionate Mondiale de Tenis de Masă au deschis un nou capitol în istoria tenisului de masă și au pus bazele viitoarelor campionate mondiale. Campionatele Mondiale de Tenis de Masă s-au desfășurat o dată pe an, între 1926 și 1939. ITTF a decis să separe competițiile individuale de cele pe echipe, începând cu cea de-a 47-a ediție a Campionatelor Mondiale de Tenis de Masă din 2003. Rachetele de tenis de masă, mingile de joc și regulile s-au schimbat dramatic de-a lungul anilor. Racheta originală era o placă de lemn ușor prelucrată, iar ulterior a fost acoperită cu piele de oaie. Mai târziu, europenii au acoperit racheta cu particule de cauciuc. Racheta cu burete gros a fost inventată de japonezi la începutul anilor 1950.

În vara anului 1988, tenisul de masă a fost recunoscut oficial ca sport olimpic pentru prima dată.