Tenis de masă (engleză: ping-pong), cunoscut și ca biliard în Taiwan (adică „tenis de masă” (engleză: tenis de masă pe scurt), cantoneză colocvial ca val de ping-pong, este un joc jucat de două sau mai multe persoane. în multe părți ale lumii, patru jucători lovesc o minge ușoară înainte și înapoi pe o masă cu o rachetă mică (adică o bâtă de ping-pong) sau lovește o minge de tenis de masă cu o bâtă de ping-pong Unul împotriva celuilalt poate fi jucat ca simplu sau dublu, cu ambele părți lovind una pe cealaltă până când una nu poate întoarce mingea și cealaltă înscrie cu ușurință. Sporturile cu rachetă includ tenis de masă, badminton.

Sportul a apărut în Anglia victoriană ca un joc de salon după cină pentru clasa superioară[4][5]. Cunoscuți inițial ca „tenis de masă”, sunt acum cunoscuți și ca „tenis de interior” (tenis de interior). Tenisul de masă a înflorit în Europa și Asia la începutul secolului al XX-lea. Turneul Internațional de Tenis de Masă pe invitație a avut loc la Berlin, Germania, în 1926, iar în același timp s-a format și Federația Internațională de Tenis de Masă. Primele Campionate Mondiale de tenis de masă au deschis un nou capitol în istoria tenisului de masă și au pus bazele viitoarelor campionate mondiale. Campionatele Mondiale de tenis de masă s-au desfășurat o dată pe an, din 1926 până în 1939. ITTF a decis să separe între competițiile individuale și pe echipe, începând cu cel de-al 47-lea Campionat Mondial de tenis de masă din 2003. Rachetele de tenis de masă, mingile de joc și regulile s-au schimbat dramatic de-a lungul ani.Racheta originală era o placă de lemn ușor prelucrată, iar mai târziu a fost acoperită cu piele de oaie. Mai târziu, europenii au acoperit racheta cu particule de cauciuc. Racheta cu burete gros a fost inventată de japonezi la începutul anilor 1950.

În vara anului 1988, tenisul de masă a fost recunoscut oficial ca sport olimpic pentru prima dată.